Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de luni, cu o valoare a schimburilor de 63,48 milioane de lei (12,78 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,15%, până la valoarea de 14.435,35 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,14%, conform agerpres.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,14%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,04%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis şedinţa în creştere, consemnând o apreciere de 1,22%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica, cu 16,53 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 9,73 milioane de lei, şi titlurile OMV Petrom – 7,23 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turbomecanica, care s-au apreciat cu 7,49%, urmate de titlurile BVB (+5,10%) şi de titlurile Altur (+4,35%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-10%), Mecanica Ceahlău (-5,34%) şi Antibiotice (-4,55%).