• Tue. Sep 26th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

FOTO | Trafic blocat pe DN7 – Cinci victime într-un accident aproape de Arad

Sep 6, 2023
0 0
Read Time:57 Second

Cinci persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident produs pe DN 7, în judeţul Arad, fiind implicate un autoturism şi o autoutilitară. Două dintre victime au avut nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Traficul pe DN 7 este blocat între Arad şi Pecica, notează news.ro.

Accidentul, în care au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, a avut loc pe DN 7, la Hanul de la Răscruce.
Potrivit ISU Arad, acolo au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi două ambulanţe SMURD. La locul evenimentului sunt alocate şi trei echipaje SAJ.
”În urma accidentului au rezultat 5 victime, printre care două încarcerate. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, fiind preluate în viaţă de către echipajele medicale. Cele trei victime neîncarcerate sunt conştiente şi cooperante”, a precizat sursa citată.

În prezent, toate cele 5 victime primesc îngrijiri medicale la locul accidentului.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 7 între municipiul Arad şi localitatea Pecica, judeţul Arad, în urma accidentului.

Se estimează reluarea circulaţiei după ora 13.00.

content-image

content-imageSursa:stiripesurse

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *