• Fri. Jun 14th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Sorin Grindeanu anunță că a fost desemnat constructorul ultimului dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Buzău

May 23, 2023

Constructorul ultimului dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Ploieşti-Buzău a fost desemnat luni, după reevaluarea ofertelor şi respingerea contestaţiei de către Curtea de Apel Bucureşti, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

“A fost desemnat astăzi constructorul ultimului dintre cele 13 loturi ale A7 (finanţate prin PNRR)! După reevaluarea ofertelor şi după respingerea contestaţiei de către Curtea de Apel Bucureşti, CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru Lotul 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploieşti-Buzău (secţiune a A7). După semnarea contractului, constructorul turc va avea la dispoziţie 1,15 miliarde de lei (fără TVA) şi 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor şi deschiderea circulaţiei pe cei 13,9 km”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ofertantul desemnat câştigător este Tekfen Insaat ve Tesisat A.S.

Pe acest lot urmează să fie construite inclusiv 8 poduri şi un pasaj cu lungimea de 1,26 km.

“Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, precizează CNAIR.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *