Dumitru Crudu: Războiul mi-a luat tot

Read Time:2 Minute, 39 Second

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Refugiate din Ucraina am mai întâlnit doar la acțiunile de protest din fața Ambasadei Rusiei, dar acele femei tăcute și deznădăjduite nu semănau aproape că deloc cu femeile gălăgioase și vesele, din cursa spre Iași.

Câteva dintre ele râdeau.

Din vorbele lor am dedus că drumul lor nu se va termina la Iași, ci va mai continua încă vreo câteva ore, spre diferite orașe din Europa.

Mergeau să muncească. Soții lor rămăseseră să lupte, iar ele plecau să muncească.

O mare parte dintre ele erau originare din Sergheevca, Zatoca sau Iliciovsc, unde de atâtea ori am fost și eu vara, la mare. După ce orașele lor au fost bombardate de armata rusă, aceste femei au rămas fără lucru. Mergeau să muncească, pentru a-și putea întreține familia și pentru a-și ajuta soții, care luptau pe front.

Nu îndrăzneam să le privesc, cu toate că foarte mult îmi doream asta. Nu voiam însă le incomodez cu căutăturile mele și le urmăream doar cu urechile, prinzând frânturi de conversație din discuțiile cu soții sau cu mamele lor. Deodată, s-a lăsat o liniște totală în autobuz. Adormiseră. Adormiseră în păr, unele chiar în timp ce vorbeau cu cei de acasă.

O ambulanță ieși după o cotitură de drum, cu sirena pornită, și ele au tresărit speriate, trezindu-se instantaneu din somn. Câteva au sărit chiar în picioare, iar una s-a îndreptat spre ieșire. Una dintre femeile care a râs aproape că un sfert de drum, plângea, cu fața în pumni.

Înainte să intrăm în vama din Sculeni, șoferul a făcut un popas și ele și-au scos geamantanele de pe coridor pentru a ieși afară. Toate au coborât din autobuz și toate și-au aprins câte o țigară. Am auzit-o pe o fată povestindu-i unei alte fete cum în fiecare zi este înmormântat cineva din cartierul ei. O femeie, brusc, începu să-mi spună că rușii i-au ucis tatăl cu patru zile în urmă și mie mi se păru că o știu de undeva.

Tot drumul până la aeroport mă întrebam oare unde am mai văzut-o pe femeia aia care îmi vorbise în benzinăria din Elizavetovca. Au coborât în păr la aeroport. Au coborât până și acele femei, care aveau avion a doua zi dimineață, în frunte cu femeia care îmi povestise că rușii i-au ucis pe toți bărbații din familia ei, în Bahmut.

Abia după ce a coborât din autobuz, mi-am amintit unde am mai văzut-o. La o acțiune de protest, în fața Ambasadei Rusiei din Chișinău, la o lună după ce armata Rusiei a invadat Ucraina.

Pleca să muncească la Londra, iar eu mergeam la Târgul de Carte din Iași ca să-mi lansez cartea Războiul mi-a luat tot.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.

sursa: stiripesurse