• Tue. May 21st, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Statul Major de la Kiev respinge zvonurile privind posibile atacuri la defilările de 9 mai din Rusia: Ucraina ‘nu luptă împotriva populaţiei civile’

May 10, 2023

Statul Major al armatei ucrainene a respins marţi zvonurile cu privire la posibile atacuri ucrainene asupra defilărilor prin intermediul cărora Rusia sărbătoreşte ziua victoriei împotriva nazismului, la 9 mai, şi a adăugat că Ucraina luptă ”doar pe front” şi că nu va ataca evenimente la care participă civili, transmite EFE, conform AGERPRES.
‘Forţele Armate ale Ucrainei acţionează exclusiv în cadrul dreptului umanitar internaţional şi respectă legile războiului”, se menţionează în comunicatul Statului Major ucrainean, care adaugă şi că Ucraina ”nu luptă împotriva populaţiei civile” şi ”nici împotriva copiilor”.
Totodată, Statul Major ucrainean a avertizat şi asupra posibilităţii ca “Rusia să pregătească provocări împotriva propriilor săi cetăţeni”. “Şi-au ucis în repetate rânduri populaţia din motive politice”, se spune în declaraţie, care menţionează deopotrivă atacurile ruseşti asupra unor ţinte civile, cum ar fi “maternităţi şi gări”.

“Isteria ‘victorioasă’ a Rusiei necesită în mod constant noi sacrificii şi crime semnificative pentru a obţine sprijinul populaţiei” ruse, a apreciat Statul Major ucrainean despre presupusul risc de operaţiuni sub steag fals în timpul defilărilor care vor avea loc marţi pe teritoriul Rusiei.

Declaraţia Marelui Stat Major de la Kiev vine după ce au apărut informaţii despre anularea în mai multe oraşe din Rusia a defilărilor de 9 mai – una dintre marile date din calendarul naţionalismului rus – de teama unor posibile atacuri cu drone din partea Ucrainei.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *