• Tue. May 30th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Gloanțele Ariadnei. Cum a ajuns șefa tinerilor AUR în posesia ‘obiectelor de colecție’

May 10, 2023
0 0
Read Time:2 Minute, 39 Second

Ariadna Cîrligeanu, membru în Biroul Naţional al AUR, a declarat miercuri că gloanţele care au fost găsite asupra sa la intrarea în Parlament i-au fost oferite în urmă cu două zile, cu ocazia zilei de naştere, și nu reprezintă muniție activă, relatează Agerpres.

“În această dimineaţă am ajuns la Parlament, aşa cum fac în fiecare zi de lucru. Am intrat pe la intrarea de la S2 şi am făcut controlul de securitate obişnuit. Am scos geaca şi am pus-o pe banda scanerului, după care am pus obiectele personale în tăviţa destinată acestora, pentru a fi şi ele scanate. După ce am trecut prin scanerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate de la intrarea în Parlament mi-a spus că este o problemă cu nişte obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei pe care am trecut-o prin scanerul respectiv. Ofiţerul SPP a căutat în buzunare şi a găsit patru obiecte de colecţie în forma unor gloanţe”, a precizat ea, în cadrul unei conferinţe de presă.

Bucăți de metal, nu gloanțe

Ariadna Cîrligeanu a declarat că obiectele respective nu erau cartuşe active, nu conţineau vreun reactiv şi nu aveau niciun sistem de acţionare. Totodată, a subliniat că nu a încercat să eludeze vreun filtru de control, deoarece obiectele respective “sunt doar bucăţi de metal” care nu intră sub incidenţa vreunei legi.

“Denumirile utilizate în linşajul media declanşat ulterior asupra mea sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniţie, nu erau nici cartuşe, nici obiecte periculoase. (…) Nu reprezintă niciun pericol, erau inofensive, doar că pur şi simplu cei de la SPP au considerat că este necesar să fie verificate”, a spus ea.

Cadou aniversar

Cîrligeanu a adăugat că a primit obiectele respective cadou, dar nu a dorit să dezvăluie identitatea persoanei care i le-a oferit. George Simion a intervenit însă, spunând că se va face o cercetare în acest caz.

“Noi ne gândim la o posibilă înscenare şi o să ne intereseze foarte mult identitatea persoanei. (…) Ne putem gândi la fel de fel de înscenări, pentru că după protestul de sâmbătă, la un coleg de-al nostru care conduce Comisia de sport – are o firmă de securitate şi pază, care sunt controlate de Ministerul de Interne – a venit control şi i-a luat toate actele pe care le avea în firmă. La domnul general Chelaru, deputat AUR, ieri au venit cei de la Poliţia Bragadiru să vadă permisul de port armă, să vadă cum îşi depozitează domnul general arma”, a spus liderul AUR.

Totodată, el a precizat că membrii partidului aşteaptă rezultatele expertizei tehnice, iar ulterior vor lua o decizie.

“Niciodată nu am introdus substanţe de genul acesta în Parlament. Ce s-a arătat la televizor, orice expert poate demonta în câteva secunde, oricine a lucrat cu muniţie. Eu nu am lucrat, de aceea poziţia noastră oficială este că aşteptăm expertiza tehnică. Şi la fel cum a fost şi cazul altora asupra cărora au planat suspiciuni în spaţiul public, în momentul în care se dovedesc reale anumite acuzaţii, noi vom acţiona în sensul sancţionării pe linie de partid şi grupuri parlamentare a acelor oameni”, a spus George Simion.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *