Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk i-a îndemnat pe locuitorii din teritoriile ocupate temporar de trupele rusești să nu accepte pașapoarte rusești și să nu coopereze cu Rusia în niciun fel. Îndemnul vine la o zi după ce comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubinez, i-a sfătuit pe ucrainenii din teritoriile ocupate de Rusia să accepte paşapoartele ruseşti, pentru a supraviețui.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a semnat un decret care autorizează deportarea rezidenților din teritoriile ocupate temporar de Ucraina care nu au acceptat cetățenia rusă.
Conform acestui decret, cei care refuză să ia cetățenia rusă în aceste teritorii vor fi considerați străini începând cu 1 iulie 2024 și vor fi deportați dacă se va constata că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale ruse.
“Ei vor ca ucrainenii fie să devină ruși, fie să părăsească teritoriile ocupate temporar. În primul rând, este imposibil să transformi ucrainenii în ruși. Pașaportizarea forțată sau represiunea nu vor ajuta. În al doilea rând, cine a spus că rușii vor trăi mult timp în teritoriile ocupate temporar?” – a scris ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei pe canalul său de Telegram.
Vereșciuk le recomandă ucrainenilor din teritoriile ocupate temporar următoarele: Pașapoartele rusești nu ar trebui să fie luate; Să nu coopereze cu ocupanții; dacă este posibil, să plece; să aștepte forțele armate ale Ucrainei.
sursa:stiripesurse