• Fri. Jun 14th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

(Video)Patronul Euroins, Assen Hristov, acuză că „un angajat al SRI, Gabriel Cojocaru, care lucrează la prevenirea spălării banilor”, face parte din „haita care a ucis o companie sănătoasă, Euroins”

Mar 21, 2023

Euroins a interzis prezența Libertății la conferința de presă de luni, 20 martie. Ziarul reproduce pasaje din ea, folosind transmisia video pe care chiar Euroins a pus-o pe YouTube.  Hristov a spus că e vorba despre „un scandal de spionaj și un scandal economic” și că Euroins face „investigații în continuare” asupra mai multor persoane, numind oameni din SRI, din ASF și ziariști de la Libertatea. Patronul Euroins a spus că angajatul SRI pe care l-a acuzat lucrează la divizia care se ocupă cu prevenirea spălării banilor. Assen Hristov, principalul acționar și președinte al grupului bulgar Eurohold, care deține Euroins, a declarat luni, într-o conferință de presă, că în cazul retragerii licenței companiei de asigurări este vorba despre „un scandal de spionaj și un scandal economic”. „Am menționat de câteva ori că în ultimii ani am fost supuși unor presiuni”, a declarat Assen Hristov, care a vorbit despre un grup, „o haită”.
„Scandal de spionaj” Patronul Eurohold a susținut că omul care face legătura între membrii grupului este o persoană care lucrează la SRI. „Chiar dacă vi se pare ciudat, legătura dintre aceste persoane este o persoană care lucrează la SRI”, a spus Hristov. „Singurul lucru pe care vi-l pot spune este numele acestei persoane. Întrucât există și alte investigații. Acest domn, în ultimii trei ani, a urmărit (problema), având în vedere că răspunde de transferurile și spălarea banilor. Este, în prezent destul de îngrijorat. Numele acestuia este Gabriel. Și, dacă nu greșesc, numele de familie este Cojocaru”. De aceea spun că este un scandal de spionaj și un scandal economic. Assen Hristov: Printre cei pe care îi consideră adversarii Euroins și parte a grupului el l-a indicat și pe Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, responsabil cu sectorul asigurărilor. „Grupul domnului Roșu – domnul Ionescu, domnul Golovatic -, care foarte atent induc în eroare Consiliul ASF. Ei sunt legați de persoanele care au scos din City Insurence 400 de milioane ”, a spus șeful Eurohold. Ionescu este Valentin Ionescu, șeful de la Supraveghere și Control. Iar Golovatic este Florin Golovatic, fostul șef de la Supraveghere și Control, despre care Libertatea a scris că a fost repus în funcția de director de către președintele Nicu Marcu, după ce fusese dat jos, în urma falimentului City.  Hristov i-a menționat și pe Dan Odobescu, patronul City Insurance, dar și pe cumnatul acestuia, Adrian Năstase. Din grupul care a atacat Euroins a fost nominalizat de Assen Hristov, și Nicolae Mușat, cel care a deținut funcția de manager general la City Insurance. Patronul Eurohold a acuzat și Libertatea că face parte din acest grup. De altfel, ziarului nu i-a fost permis accesul la conferința de presă.  „Va permite statul român în numele unui număr mare de politicieni să fie sacrificată o companiei sănătoasă, sa fie ucisă de către o haită, care a desemnat trei persoane în Consiliului de Supraveghere. Și aceste persoane sunt în stare să-i păcăleasă pe toți ceilalți. Există și un ziar, cu un domn, Tolontan, și mai au și câțiva mentori, încă de pe vremea comunismului”, a mai spus Assen Hristov. Hristov susține că grupul „încearcă să fraudeze statul român, valoarea fraudei este de un miliard”. Încearcă să acopere că au fost furate 400 de milioane, prin societatea City, pentru că Fondul de Garantare are nevoie de mai multi bani. Și, nu în ultimul rând, pentru a provoca o criză politică. Assen Hristov, președinte Eurohold: „Exista investigații în derulare. Căutați care sunt legăturile relații există între aceste persoane și persoane din perioadele trecute. Ne lipsește doar o domnișoară micuță și simpatică, dar dacă cineva face o investigație, poate o găsește”, a mai spus Assen Hristov, după care a conchis: „Cel mai important lucru este: își va permite board-ul ASF să-și mențină decizia?”.

Sursa:libertatea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *