• Sat. Apr 13th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Scandalul Schengen a ajuns la Curtea Europeană de Justiție: Un europarlamentar întreabă dacă România și Bulgaria sunt discriminate

Mar 16, 2023

Europarlamentarul Renew Europe, Vlad Gheorghe, a declarat joi că a solicitat Curţii Europene de Justiţie şi Ombudsmanului European, echivalentul Avocatului Poporului din România, să spună dacă sunt discriminaţi românii şi bulgarii lăsaţi în afara spaţiului unic de circulaţie european, scrie Agerpres. Și europarlamentarul Eugen Tomac l-a atenționat pe Franz Timmermans că România nu acceptă nedreptăți

Două instituții europene sunt chemate să spună dacă e sau nu discriminare

“Schengen: sunt discriminaţi românii şi bulgarii lăsaţi în afara spaţiului unic de circulaţie european? Am solicitat opinia Curţii Europene de Justiţie şi a Ombudsmanului European (echivalentul Avocatului Poporului din România). Am cerut celor două instituţii să se pronunţe în această speţă, date fiind prevederile articolului 2 şi ale articolului 4, alineatul al treilea din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi cuprinsul articolelor 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. În solicitările mele am amintit CJUE şi Ombudsmanului că atât Parlamentul European, cât şi Comisia au decis în repetate rânduri că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen şi îndeplinesc condiţiile necesare intrării în spaţiul unic de circulaţie european”, a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.

El a adăugat că în octombrie 2022, cea mai recentă misiune solicitată de statele membre a conchis că România nu doar că respectă şi aplică reglementările Schengen, ci a avut o contribuţie substanţială la spaţiul unic în integralitatea sa.

În aceste condiţii, este firesc să aşteptăm opinia structurilor europene care se pot pronunţa asupra corectitudinii implementării principiilor UE”, a mai scris europarlamentarul.

Acesta a menţionat că în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, articolul 21 spune că “se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, averea, naşterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *