Intenția BNR de preluarea atribuțiilor ANPC privind protecția consumatorilor de produse și servicii bancare nu este justificată, dar arată că ne facem treaba, spune președintele ANPC, Horia Constantinescu: „Deranjăm probabil anumite interese”.
„Nu mi se pare justificată (intenția BNR de preluarea atribuțiilor ANPC privind protecția consumatorilor de produse și servicii bancare- n.r.). Nu este din păcate singura instituție sau singura entitate care își dorește în ultima perioadă să ne ia din atribuții. Arată, în opinia noastră, că ne facem treaba bine și că deranjăm probabil anumite interese. Mă gândeam că poate se așează umăr lângă umăr cei care doresc să ia din atribuții, împreună cu cei de la Sanitar-Veterinar, cu cei de al Banca Națională și împreună inițiază un act normativ de desființare a ANPC și atunci se simplifică toate aceste situații”, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC, prezent la Guvern.
El afirmă că instituția pe care o reprezintă a avut „o sumă destul de importantă de acțiuni de control demarate, marea majoritate câștigate în instanță”.
„Nu trebuie să uităm că Autoritatea noastră, în raport cu instituțiile bancare, a avut o sumă destul de importantă de acțiuni de control demarate, marea majoritate câștigate în instanță, cea mai recentă și mai răsunătoare, raportată la una dintre băncile celebre din România, a reușit să aducă înapoi unui număr de peste 9.000 de consumatori”, încheie Constantinescu.
Banca Națională a României (BNR) afirmă, într-o notă trimisă Parlamentului, că dorește preluarea atribuțiilor ANPC privind protecția consumatorilor de produse și servicii bancare.
sursa:stiripesurse