Armata ucraineană a distrus o aeronavă de atac Su-25 aparţinând trupelor invadatoare ruse – potrivit unui comunicat remis, marţi, de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei au doborât aproape 20 de drone inamice, notează Rador.
“Inamicul a lansat, în total, 50 de lovituri aeriene și cinci atacuri cu rachete. În timpul atacurilor aeriene, a folosit 11 drone Shahed-136, dintre care nouă au fost doborâte. În ultimele 24 de ore, în afară de vehiculele aeriene fără pilot Shahed-136, apărătorii noștri au doborât o aeronavă Su-25 inamică și încă opt drone de diferite tipuri” – a detaliat Statul Major General. Aeronavele Forțelor de Apărare ale Ucrainei au lansat 15 lovituri asupra unor zone în care se aflau ocupanți ruşi și o lovitură asupra unui sistem de rachete antiaeriene aparţinând Rusiei.
sursa:stiripesurse