• Sun. Feb 5th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

7 ZILE ÎN ROMÂNIA – între prostie și incompetență

Jan 21, 2023
0 0
Read Time:4 Minute, 2 Second

Duminică, statul eșuat și-a dovedit din nou capacitatea instituțională, de data aceasta prin vocea șefului Fiscului, care a declarat: „Dacă vor încerca să facă inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa!”, cu referire la scandalul taxei de solidaritate, la care OMV susține că nu se încadrează. Din păcate, ANAF a anunțat doar că va analiza situația și va avea un răspuns în 2 săptămâni. Semn de clară incapacitate instituțională, asta în cea mai fericită situație. În cea mai nefericită, există voci care consideră că reglementarea a fost concepută pentru ca gigantul combustibililor să evite taxarea. În tot cazul, abordarea comunicațională este la fel de lipsită de tact și profesionalism ca și în epoca Dragnea, care credea că poate forța companii multinaționale la noi impozite, fără vreo negociere prealabilă sau diplomație. Rezultatul îl știm cu toții. Iar în propria campanie de pregătire a candidaturii la prezidențiale, Mircea Geoană a dat încă o declarație interesantă. „Sunt, astăzi, mult mai bun decât cel din 2009” a spus Secretarul general adjunct al NATO, insinuând, poate, că în 2024 la ambasada României de la Paris nu se vor mai înregistra voturi la fiecare 4 secunde.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *