• Sun. Jan 29th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Președinția ucraineană vine cu precizări după tragedia de la Bovarî: ‘Ministrul de interne se ducea acolo’

Jan 18, 2023
0 0
Read Time:59 Second

Elicopterul în care se afla ministrul ucrainean de interne Denis Monastîrski, ce s-a prăbuşit în apropiere de Kiev, omorând cel puţin 18 persoane, se îndrepta spre linia frontului, a anunţat miercuri preşedinţia ucraineană.
”Scopul zborului (a fost de a merge) într-unul dintre punctele fierbinţi din ţara noastră, unde au loc lupte”, se arată în comunicatul citat de AFP. ”Ministrul de interne se ducea acolo”, a declarat Kirilo Timoşenko, adjunctul şefului biroului prezidenţial, la televiziunea ucraineană.

Într-un mesaj postat pe contul său de Telegram şi preluat de agenţiile internaţionale de presă, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat drept o “tragedie cumplită” moartea ministrului său de interne. El a confirmat 15 decese, dar a precizat că numărul exact al victimelor este în curs de a fi stabilit.

Anterior, oficialii locali stabiliseră un bilanţ de 18 morţi în urma prăbuşirii elicopterului în curtea unei grădiniţe la Brovarî, oraş situat în apropiere de Kiev, provocând un incendiu la faţa locului. Numărul răniţilor este de 29, dintre care 15 copii. În elicopter se aflau nouă persoane, printre care ministrul, primul său adjunct, Evhen Ienin, şi secretarul de stat al Ministerului de Interne Iuri Lubkovici, de asemenea decedaţi.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *