• Sun. Jan 29th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

DNA dă detalii despre descinderile pe corupția din vămi: Reprezentanți ai Eurojust iau parte la percheziții

Jan 17, 2023
0 0
Read Time:1 Minute, 0 Second

Zeci de percheziţii au loc marţi dimineaţă pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, cinci fiind în puncte de trecere a frontierei, anunţă DNA, care precizează că acţiunea are loc într-o cauză în care există suspiciuni de corupţie privind tranzitarea frontierei. Percheziţiile au loc în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova şi cu sprijinul Eurojust – agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022”, anunţă DNA.

Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc percheziţii în 31 locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, precizează sursa citată.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi a Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *