• Sun. Jan 29th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

SUA joacă la rupere pe războiul din Ucraina: Pentagonul vrea să trimită vehicule de luptă Stryker

Jan 11, 2023
0 0
Read Time:1 Minute, 24 Second

Statele Unite iau în calcul să-i trimită Ucrainei vehicule de luptă blindate Stryker, în perspectiva unei ofensive ruse aşteptate în primăvara acestui an, au indicat două surse apropiate acestui dosar, transmite marţi politico.com, conform Agerpres.

Informaţia urmează anunţului făcut săptămâna trecută de administraţia Biden conform căruia SUA vor trimite 50 de vehicule militare Bradley pentru forţele armate ucrainene. Vehiculul blindat Bradley este de obicei echipat cu un tun, o mitralieră şi proiectile antiblindaj, scrie Agerpres.

Vehiculele Stryker ar putea face parte din următoarea tranşă a ajutorului militar, a afirmat un oficial al Departamentului Apărării american care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Administraţia de la Washington ar putea face un anunţ oficial privind pachetul de asistenţă pentru Kiev săptămâna viitoare, în perioada reuniunii Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, ce va avea loc în Germania.

”Nu avem de făcut niciun anunţ pentru moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Garron Garn.

Deşi vehiculele Stryker, construite de General Dynamics Land Systems, nu sunt atât de puternice precum tancurile, ele pot opera în zăpadă, noroi şi nisip, însă mobilitatea lor pe teren accidentat este oarecum limitată din cauză că sunt dotate cu opt roţi şi nu cu şenile.

Statele Unite furnizează deja diverse sisteme de arme grele Ucrainei, inclusiv lansatorul de rachete HIMARS şi sistemul de apărare aeriană NASAMS.

În timpul unei vizite recente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, SUA au promis să-i livreze Kievului un sistem de apărare aeriană Patriot.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *