• Sun. Feb 5th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Nebunie în Marea Britanie: a apărut autobiografia prințului Harry. Detalii care provoacă cutremur în Casa Regală

Jan 10, 2023
0 0
Read Time:1 Minute, 45 Second

După luni de aşteptare şi o campanie publicitară susţinută, autobiografia prinţului Harry, “Spare”, a fost în sfârşit pusă în vânzare marţi în Marea Britanie, ţara sa natală, ameninţând cu mai multă jenă pentru familia regală. Unele magazine britanice au rămas deschise până târziu pentru lansarea la miezul nopţii a celei mai mari cărţi regale de când mama lui Harry, prinţesa Diana, a colaborat cu Andrew Morton pentru “Diana: Her True Story” în 1992, potrivit AFP.

Publicaţia a fost însoţită de patru interviuri televizate în Marea Britanie şi în Statele Unite, unde Harry locuieşte acum cu soţia Meghan, informează News.ro.

Însă conţinutul memoriilor scrise de prinț, care vor fi disponibile în 16 limbi şi sub formă de audiobook, a făcut deja obiectul unei ample scurgeri de informaţii, după ce, din greşeală, exemplarele au fost puse în vânzare mai devreme în Spania.

Cartea conţine o afirmaţie a lui Harry potrivit căreia fratele său William l-a atacat fizic în timp ce se certau în legătură cu Meghan, potrivit celor care au pus mâna pe unul dintre aceste exemplare. cartea conţine, de asemenea, o relatare a modului în care şi-a pierdut virginitatea, o recunoaştere a consumului de droguri în adolescenţă şi o afirmaţie potrivit căreia a ucis 25 de persoane în timp ce a servit în Afganistan cu armata britanică, ceea ce i-a adus o mustrare din partea islamiştilor de linie dură, talibanii.

La o librărie din gara Victoria din Londra, muncitorii au scos exemplare proaspete ale cărţii din ambalajele lor la miezul nopţii. Primul la coadă a fost Chris Imafidon, preşedintele unei organizaţii de caritate pentru educaţie, care a declarat că dorea să audă despre viaţa lui Harry “din gura calului”. “Sunt foarte nerăbdător să aud ce are de spus despre ceea ce a trăit”, a spus el. Şi Sarah Nakana, un inspector în vârstă de 46 de ani în domeniul proprietăţilor comerciale, care se afla şi ea la coadă, a spus: “Vreau să-i aud povestea în cuvintele lui, pentru că, în acest moment, am impresia că mass-media britanică radicalizează publicul britanic împotriva prinţului Harry.”
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *