• Thu. Feb 9th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Inspectorii ANI l-au prins cu mâna la `cașcaval` pe controversatul medic Virgil Musta

Jan 9, 2023
0 0
Read Time:50 Second

Şeful Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, este acuzat de ANI de conflict de interese administrativ după ce firma în care erau asociaţi el şi fratele său a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu spitalul la care Musta lucra.

”La data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată și fratele acesteia dețin calitatea de asociat și funcția de medic primar, iar soția persoanei evaluate deține funcția de medic specialist, a încheiat un contract de prestări servicii medicale și actele adiționale aferente, cu spitalul în cadrul căruia MUSTA VIRGIL FILARET exercită funcția de șef secție, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ.”, arată un comunicat al ANI.

Medicul Virgil Musta a devenit cunoscut publicului larg în timpul pandemiei de Covid-19. În perioada respectivă, Musta a lansat mai multe ipoteze controversate, care au stârnit discuții în spațiul public.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *