• Sun. Jan 29th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Abuzuri grosolane la recrutările pentru însoțitoare de bord pentru o companie aeriană: Mi s-a cerut să-mi ridic rochia

Jan 7, 2023
0 0
Read Time:2 Minute, 34 Second

Femeile care s-au prezentat la un concurs pentru a deveni însoțitoare de bord la compania Kuwait Airways au mărturisit că li s-a cerut să se dezbrace în lenjerie intimă, pentru ca reprezentanții angajatorului să le poată inspecta corpul, conform Insider.

Incidentul a avut loc la un hotel din Madrid, în noiembrie, în timpul unui eveniment de recrutare organizat de „Meccti“, una dintre cele mai importante agenții de recrutare de personal de cabină din lume.

Mariana, în vârstă de 23 de ani, a povestit, pentru publicația spaniolă „El Diario“, că i s-a cerut să se dezbrace până la sutien, fustă și colanți, în timp ce o femeie recrutor nota ceva într-un caiet: „M-am simțit ca un animal la grădina zoologică”, a spus femeia. Aceasta a povestit că o candidată a fost respinsă pentru că „nu le-a plăcut pielea sau zâmbetul ei”. Potrivit acesteia, doar trei dintre cele aproximativ 60 de persoane care au participat la eveniment erau bărbați, dar că recrutorii i-au refuzat după ce le-au spus că compania aeriană acceptă doar bărbați kuweitieni.

În timpul unei inspecții inițiale, specialiștii în recrutare ar fi refuzat femeile cu ochelari, aparat dentar, cicatrici vizibile sau alunițe, precum și pe cele despre care au considerat că sunt supraponderale.

Recrutorii le-au întrebat pe unele dacă ar fi dispuse să slăbească, iar pe altele dacă ar fi dispuse să „mănânce mai mult”.

Ulterior, reprezentanții companiei le-au cerut candidatelor preselectate să intre individual într-o cameră, unde o femeie recrutor le-a cerut apoi să se dezbrace.

„Prima fată care a intrat a ieșit plângând“

Bianca, o însoțitoare de bord de 23 de ani din România, a declarat pentru El Diario că prima candidată a ieșit plângând: „Prima fată care a intrat a ieșit plângând. Celelalte au ieșit spunând același lucru. Mi-a fost greu să cred. M-am speriat – dar ele nu exagerau”.

Românca a povestit că femeia recrutor i-a cerut să-și ridice rochia atunci când a intrat în cameră: „Am tras-o puțin în sus, până sub genunchi, așa că ea a tras-o până la chiloți. Rochia mea avea un fermoar la spate și ea mi-a cerut să o trag până la talie, așa că stăteam acolo doar în sutien”. Candidata a cerut explicații și i s-a răspuns că verifică dacă are cicatrici, semne din naștere și tatuaje.

María, o studentă în vârstă de 19 ani, a relatat și ea ce i s-a întâmplat: „Mai întâi mi-am dat jos bluza și mi-am lăsat pantalonii pe mine – și apoi invers”. Ea a spus că a fost privită foarte atent.

Anunțul Meccti pentru evenimentul de recrutare preciza că candidații trebuiau să aibă o înălțime de cel puțin 1,70 metri – cu „greutatea și înălțimea proporționale” – și să aibă „o prezentare generală excelentă”.

Departamentul spaniol al Muncii a deschis o investigație privind procesele de angajare. „Este un comportament intolerabil care încalcă demnitatea și drepturile fundamentale ale acestor femei”, a spus Joaquín Pérez Rey, secretarul de stat spaniol pentru ocuparea forței de muncă.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *