• Mon. Feb 6th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Marea Moschee din Paris a depus o plângere împotriva scriitorului Michel Houellebecq pentru ‘ură împotriva musulmanilor’

Dec 29, 2022
0 0
Read Time:1 Minute, 13 Second

Marea Moschee din Paris, cea mai veche de pe teritoriul Franţei, a anunţat miercuri că a depus o plângere pentru ”incitare la ură împotriva musulmanilor” pe numele scriitorului francez Michel Houellebecq, transmite EFE.

Denunţul, prezentat în faţa procuraturii din Paris, vine după un interviu publicat în noiembrie în revista Front Populaire în care iconoclastul scriitor francez prezice că, în momentul în care ”teritorii întregi vor fi dominate de islam”, va exista un ”Bataclan, dar cu susul în jos”, o referire la sângerosul atentat jihadist din 2015 împotriva mai multor puncte din capitala Franţei, inclusiv asupra sălii de concerte Bataclan, potrivit Agerpres.

Autorul romanului ”Supunere”, operă de ficţiune publicată în ianuarie 2015 în care îşi imaginează o schimbare socială dramatică odată cu sosirea la putere în Franţa a unui preşedinte musulman, Houellebecq a declarat în dialogul său cu eseistul Michel Onfray că ”francezii get-beget nu-şi doresc altceva decât ca musulmanii să înceteze să mai atace şi să fure”.

”Dacă nu există altă soluţie, atunci să plece”, adaugă Houellebecq, autorul unor romane celebre precum ”Extinderea domeniului luptei”, ”Particulele elementare”, ”Platforma” sau ”Harta şi teritoriul”.

Pentru Marea Moschee din Paris, aceste declaraţii ale unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi sunt ”inacceptabile” şi de ”o brutalitate care provoacă stupoare”.

Houellebecq, în vârstă de 65 de ani, a cultivat imaginea de ”copil teribil” al literaturii franceze, atât prin conţinutul subversiv al romanelor sale, cât şi prin declaraţiile sale, considerate ”islamofobe” şi ”incorecte politic”, notează EFE.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *