• Mon. Feb 6th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Operațiunea ‘Foc de artificii’: 150 de percheziţii la firme și persoane fizice din Bucureşti şi alte 23 de judeţe

Dec 28, 2022
0 0
Read Time:1 Minute, 30 Second

Peste 150 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în 23 de judeţe, la persoane şi firme suspectate de deţinere ilegală de articole pirotehnice, în cadrul Planului de acţiune ,,Foc de Artificii”, soldat până acum cu confiscarea a peste 100 de tone de materiale pirotehnice, informează IGPR, conform News.ro.

”La data de 28 decembrie 2022, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sunt puse în aplicare 153 autorizaţii de percheziţie domiciliară, la domiciliile unor persoane, sedii sociale şi puncte de lucru ale societăţilor comerciale din Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui”, anunţă IGPR.

Acţiunea se desfăşoară în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se desfăşoară cercetări pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Activităţile vizează identificarea şi indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deţinere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfăşurării de operaţiuni fără drept, identificarea probelor şi mijloacelor materiale de probă şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile.

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La percheziţii participă poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Poliţie Transporturi, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene.

De asemenea, în activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi.

În cadrul Planului de acţiune ,,Foc de Artificii”, până la acest moment, Poliţia Română a confiscat peste 100 de tone de articole pirotehnice.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *