Elton John a încheiat etapa nord-americană a turneului său de adio cu un spectacol strălucitor susţinut pe Dodger Stadium

Elton John a încheiat duminică etapa nord-americană a turneului său de adio cu un spectacol la care au luat parte numeroase vedete susţinut pe Dodger Stadium din Los Angeles, potrivit Reuters.

Celebru graţie unor hituri precum ”Tiny Dancer” şi ”Rocket Man”, Elton John a susţinut trei spectacole pe acest stadion în ultimele zile, marcând revenirea la locul faimosului său concert susţinut într-o ţinută de jucător de baseball cu paiete în 1975, pe când era în culmea gloriei, informează Agerpres.

La concertul de duminică, a purtat o versiune sub formă de mantie a uniformei Dodger.

Concertul, intitulat ”Elton John Live: Farewell from Dodger Stadium”, a durat trei ore şi a fost transmis prin streaming pe platforma Disney+. Cântăreţul în vârstă de 75 de ani, premiat cu Grammy şi Oscar, a cântat, printre altele, hituri precum ”Bennie and the Jets”, ”I’m Still Standing” şi ”Goodbye Yellow Brick Road”.

Cântăreţele Dua Lipa, Kiki Dee şi Brandi Carlile i s-au alăturat pe scenă pentru a cânta în duet melodiile ”Cold Heart”, ”Don’t Go Breaking My Heart” şi ”Don’t Let the Sun Go Down on Me”.

Printre invitaţi s-au mai numărat cântăreţii Paul McCartney, Mick Jagger şi Joni Mitchell, colaboratorul şi autor de versuri Bernie Taupin, precum şi actorul Taron Egerton, care l-a portretizat pe cântăreţ în filmul ”Rocketman” din 2019.

Elton John a susţinut 183 de spectacole în Statele Unite şi Canada ca parte din turneul ”Farewell Yellow Brick Road”, care a debutat în septembrie 2018.

Cântăreţul se va afla în Australia în ianuarie pentru următoarea etapă a turneului său de adio.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *