• Mon. Dec 11th, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Accidentul provocat de Monica Macovei: Fostul ministru ar putea scăpa de dosar penal prin bunăvoința victimei

Nov 20, 2022
0 0
Read Time:2 Minute, 6 Second

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a oferit, pentru Antena 3 CNN, un răspuns privind dosarul penal pentru vătămare corporală în cazul gravului accident de circulație pe care l-a provocat Monica Macovei, fost ministru al Justiției.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că Monica Macovei ar fi intrat pe contrasens, încercând să taie curba, moment în care a lovit grav o motocicletă, pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.

Monica Macovei ar putea scăpa basma curată, pentru că victima nu a depus încă plăngere penală.  Nici soţia, nici victima și nici fiul care s-a întors din Spania să-l îngrijească pe tatăl său, cel care a avut de suferit de pe urma evenimentului petrecut pe 8 octombrie, nu au depus plângere.

Potrivit Codului penal, acțiunea penală în cazul vătămării corporale din culpă poate fi pusă în mișcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Plângerea, care poate fi formulată și de membri ai familiei victimei, poate fi depusă în termen de 90 de zile.

În cazul nefericit în care victima ar deceda, nu s-ar mai pune problema existenței plângerii prealabile. Acțiunea penală se poate pune în mișcare din oficiu în cazul uciderii din culpă.

Accidentul provocat de Monica Macovei

Reamintim că pe data de 8 octombrie Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.

Monica Macovei a negat că ar fi intrat pe contrasens.

„Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.

Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis Monica Macovei, după accident, într-un mesaj postat pe Facebook.
sursa:stiripesurse

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *