Victoria este considerată un necesară pentru republicani, deoarece împinge partidul mai aproape de cele 218 locuri ce sunt necesare pentru a recâștiga o majoritate în cele două camere.

Republicanii, cu un pas mai aproape de a obține majoritatea în Camera Reprezentanților

Republicanii au în prezent 217 de locuri în controlul Partidului Republican și au rămas 13 locuri în joc pentru a determina echilibrul de putere în Camera Reprezentanților.

Ken Calvert a reprezentat „Inland Empire” din California încă din anul 1993, deși este prima dată când candidează în noul district 41, care include acum părți din Coachella Valley și Riverside County din California de Sud.

Deși în regiune republicanii au obținut cu ușurință victoria în alegerile trecute, cursa a fost mai strânsă ca niciodată, pentru că au fost incluse mai multe zone ce aparțineau democraților.

Districtul recent redesenat al Californiei are o populație împărțită egal de democrați și republicani înregistrați, cu 20% din populație „neafiliată” unui partid. Contracandidatul democrat al lui Calvert, Rollins, este un fost procuror federal, potrivit Fox News.

Alegeri în SUA

Victoria lui Ken Calvert este speranța pe care republicanii o au pentru a obține majoritate în Camera Reprezentanților. Ei au au pierdut din nou în faţa democraţilor majoritatea în Senatul SUA, la alegerile intermediare. Continuă momentan numărarea voturilor, iar întârzierea este cauzată de faptul că un mare număr de voturi au fost exercitate prin corespondenţă și sunt mai greu de pus cap la cap.

Deși zona statului California este o zonă cu electorat majoritar progresist, iar democrații lui Joe Biden ar fi avut șanse mari, se pare că republicanul va câștiga cursa.

Chiar dacă în final republicanii vor obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, aceasta va fi una fragilă şi instabilă. Potrivit CNN, democrații din Senat vor putea să confirme numirile președintelui Joe Biden la Curtea Supremă (un lucru care nu a fost posibil în administrația Obama). În plus, Senatul dominat de democrați va putea respinge legile trecute de Camera Reprezentanţilor, potrivit digi24.ro.

Sursa:evz