Cristina Neagu bagă arbitrii în corzi, după înfrângerea cu Muntenegru: Merit mai mult respect

Înfrângerea echipei naționale a României în fața Muntenegrului, în grupele principale la Campionatul European de handbal feminin, a generat controverse din partea suporterilor și chiar a jucătoarelor, la adresa arbitrajului. Cristina Neagu și-a exprimat indignarea pe rețelele de socializare.

Felul în care România a pierdut meciul cu Muntenegru (scor 34-35) a produs reacții, unele chiar vehemente, în rândul suporterilor români, al jucătoarelor echipei naționale și a specialiștilor din handbal.

Conform unor analize video ulterioare, arbitrele din Austria care au oficiat partida la centru au făcut cel puțin 16 greșeli de interpretare, cea mai flagrantă fiind considerată un dublu dribling pe faza de atac a muntenegrencelor, pe finalul meciului, la scorul de 33-34, nesancționat, urmat imediat de acordarea pentru acestea a unei aruncări de la 7 metri.

Penalizarea acelei greșeli ar fi putut da șansa echipei conduse de Florentin Pera să obțină egalarea la atacul pe care l-ar fi avut imediat după aceea.

Indignată de maniera de arbitraj, Cristina Neagu a reacționat dur în interviurile de după meci, postând miercuri dimineața un nou mesaj sugestiv.

„România merită mai mult respect. Merit mai mult respect. Ce s-a întâmplat aseară depășește fair play-ul și respectul, valori pe care le prețuiesc atât de mult în sportul nostru. Moment trist pentru handbal în general”, a scris Neagu, care marți seara a marcat 9 goluri, devenind cea mai bună marcatoare la Campionatele Europene, într-un clasament comun, masculin și feminin.

Căpitanul echipei României a ajuns la 296 de goluri marcate la un campionat european , depășind nume mari ale handbalului mondial precum Sigurdsson, Hansen, Karabatic sau Radicevic.

Liderul galeriei echipei naționale, Angela Pop, a reacționat și ea la cele întâmplate, cerând imperios Federației Române de Handbal să ia măsuri și să depună memoriu la Federația Europeană de Handbal.

Singurele reacții ale FRH după meci au fost postate pe facebook și pe site-ul instituției, însă acestea nu fac deocamdată referire la un eventual demers.

„Buturuga mică răstoarnă carul mare. S-au temut de noi și au apelat la mijloace pe care onoarea și spiritul de fair play le pun sub semnul întrebării. Ne vom ridica, avem puterea să răzbatem, să arătăm inimi puternice. România, victorie!”, s-a scris la puțin timp după meci, pe pagina de socializare.

În schimb, mesajul de pe site-ul frh.ro, publicat miercuri dimineața, nu mai face referiri, nici voalate, la adresa arbitrajului:

„Am câștigat o echipă. Poate cel mai bun meci de la Euro 2022, după opinia unor jurnaliști străini, s-a desfășurat ca o demonstrație de caracter și atitudine a echipei. Felicitări fetelor noastre pentru voința și pentru însuflețirea cu care au luptat, până la ultimul strop de energie. Mai avem un meci, cel cu Germania. Căutăm victoria, căutăm o bucurie pentru inimile suporterilor noștri, atât de importanți. Mulțumim tuturor pentru susținere!”

România joacă miercuri cu Germania ultimul meci din grupa principală, cu începere de la ora 16.30
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *