ALERTĂ în Ucraina: rușii au aruncat în aer podul Kakhovskaya: dacă se rupe barajul vor fi inundații catastrofale/ Video

Trupele rusești au aruncat în aer podul Kakhovskaya, cel care traversează râul Dnipro și asigură legătura cu Hersonul. Tot în această zonă este construit și barajul strategic care controlează fluxul de apă necesar inclusiv pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Dacă va ceda acest baraj, asta va duce la inundarea rapidă a orașului Herson și a peste 80 de așezări.

Secţiuni din partea nordică a barajului şi porţi de ecluză au fost “distruse în mod intenţionat”. La începutul acestei săptămâni, Rusia a acuzat Ucraina că a bombardat barajul, aminteşte Reuters.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat, în urmă cu câteva săptămâni, faptul că rușii au minat întreg barajul.

‘Potrivit informaţiilor noastre, agregatele şi barajul hidrocentralei Kahovka au fost minate de terorişti ruşi’, a afirmat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic publicat pe reţelele sociale.

‘În cazul distrugerii barajului (…), canalul Crimeei de Nord va dispărea pur şi simplu’ şi va fi ‘un dezastru de mare amploare’, a adăugat preşedintele ucrainean care a menţionat deja această posibilitate în cursul unei intervenţii mai devreme, în faţa Consiliului Uniunii Europene.

Barajul hidrocentralei Kahovka este construit pe râul Nipru, într-o zonă aflată în prezent sub controlul armatei ruse şi nu departe de linia de contact cu forţele ucrainene, reaminteşte AFP.

Barajul și centrala hidroelectrică de la Kahovka au funcționat la o capacitate mult redusă, deoarece zona a fost cucerită de forțele ruse în luna martie. Forțele ucrainene se află la aproximativ 40 de kilometri la nord de baraj. În ultimele patru luni, acestea au lansat mai multe atacuri împotriva podului care face parte din baraj, pentru a împiedica utilizarea acestuia de către armata rusă.

 

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *