Haos în spaţiul aerian al Spaniei. A fost închis parţial din cauza resturilor unei rachetei chineze care cad pe Pământ/ Circa 300 de zboruri, întârziate

O bucată consistentă a rachetei masive folosite pentru a livra al treilea modul al staţiei spaţiale chineze Tiangong a căzut necontrolat pe Pământ, ducând la închiderea unei părţi a spaţiului aerian al Spaniei şi la întârzierea a sute de zboruri, potrivit The Guardian preluat de news.ro

La patru zile după ce a decolat din sudul Chinei, o bucată mare a rachetei Long March 5B (CZ-5B) s-a rupt la reintrarea în atmosfera Pământului, deasupra sudului şi centrului Oceanului Pacific, potrivit autorităţilor spaţiale europeană şi americană.

Centrul operaţional de Supraveghere şi Urmărire a Spaţiului al UE (EUSST), care a monitorizat revenirea pe Pământ a fragmentului, a afirmat că modulul principal al rachetei are circa 30 de metri lungime şi cântăreşte între 17 şi 23 de tone, fiind astfel ”una dintre cele mai mari bucăţi de resturi care reintră (în atmosferă – n.r.) în trecutul apropiat” şi un lucru care se impune a fi urmărit.

Reintrarea sa a făcut ca autoritatea aeronautică a Spaniei, Enaire, să impună restricţii asupra spaţiului aerian din nord-estul ţării, inclusiv în Catalonia şi Insulele Baleare.

Aceasta a arătat: ”Având în vedere intrarea necontrolată a resturilor obiectului spaţial chinez CZ-5B pe o orbită descendentă care traversează teritoriul nostru naţional, Enaire, în conformitate cu recomandările Agenţiei pentru Siguranţa Aviaţiei din Uniunea Europeană şi cu directoratele interministeriale conduse de Departamentul Naţional de Securitate, a stabilit o zonă de excludere a spaţiului aerian de 100 de kilometri de fiecare parte a orbitei obiectului spaţial”.

Ulterior, într-o actualizare se arăta că închiderea spaţiului aerian, care a avut loc vineri între orele 9.37 şi 10.17, a cauzat întârzieri de jumătate de oră ale zborurilor. Operatorul aeroporturilor din Spania, Aena, a afirmat că au fost afectate 300 din cele 5.484 de zboruri programate în cele 46 de aeroporturi.

Acesta a fost cel de-al patrulea zbor al lui Long March 5B, de la lansarea sa, în mai 2020. La prima misiune, fragment din rachetă au ajuns în Coasta de Fildeş, avariind mai multe clădiri din ţara vest-africană, fără a fi semnalate victime.

Resturi din cel de-a doua misiune au ajuns în Oceanul Indian, iar din cea de-a treia au căzut în Marea Sulu din Filipine.

Vineri, într-o informare obişnuită, Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a afirmat că reintrarea în atmosferă a rachetei este o practică internaţională obişnuită.

”Se înţelege că (acest) tip de rachetă… foloseşte tehnologie special creată astfel încât majoritatea componentă… vor fi distruse prin ablaţie în timp reintrării în atmosferă şi probabilitatea de a cauza daune activităţilor aviatice şi la sol este extrem de scăzută”, a spus Zhao.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *