România a semnat contractul de cumpărare a 32 de avioane de luptă second-hand F-16 din Norvegia

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au semnat, vineri, la sediul Romtehnica, contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16 de la Guvernul Regatului Norvegiei, în valoare de peste 380 de milioane de euro, informează un comunicat al MApN, potrivit Agerpres.

Instituţia militară a convenit cu reprezentanţii norvegieni contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16 în configuraţia M6.5.2, motoare de rezervă şi suport logistic. Valoarea contractului semnat cu Guvernul Regatului Norvegiei este de 388 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de trei ani, primele aeronave urmând să fie livrate spre sfârşitul anului 2023.

Contractul se derulează cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, în acest sens Guvernul României a transmis scrisoarea de tip “Letter of request” adresată Guvernului SUA pentru care se anticipează primirea unui răspuns până la sfârşitul anului.

Avioanele vor fi livrate României în stare operaţională, cu o resursă disponibilă care va permite operarea acestora de către Forţele Aeriene Române pentru o perioadă de minim 10 ani, respectiv pe durata perioadei de tranziţie la avioanele de generaţia a V-a.

Achiziţia celor 32 de avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două state membre ale NATO, pentru creşterea capacităţii de apărare a României şi asigurarea contribuţiei naţionale la apărarea colectivă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

MApN a obţinut, în decembrie 2021, aprobarea Parlamentului României pentru iniţierea procedurilor de achiziţie şi derulării acestora.

În prezent, Forţele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configuraţie M5.2R, care vor fi modernizate la configuraţia M6.6, achiziţionate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului “Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

Misiunile specifice Serviciului de Luptă Permanent – Poliţie Aeriană (SLP-PA) sunt executate cu aeronave F-16 şi MiG-21 LanceR, însă folosirea acestora din urmă este o soluţie pe termen scurt (un an).

Scoaterea graduală din serviciu a avioanelor MiG-21 LanceR şi necesitatea executării în regim permanent a Serviciului de Luptă – Poliţie Aeriană cu avioane F-16, coroborate cu evoluţia mediului de securitate regional, au determinat nevoia identificării unei soluţii care să permită apărarea spaţiului aerian al României cu avioane F-16 şi executarea SLP-PA cu avioane F-16, conform angajamentelor asumate faţă de NATO.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published.