Ministrul rus al Apărării numără soldații NATO din România: ‘Gruparea NATO în apropierea granițelor Rusiei a crescut din februarie de 2,5 ori’

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat pe 2 noiembrie că numărul trupele NATO din apropierea granițelor Rusiei a crescut din februarie de 2,5 ori, depășind 30 de mii de soldați.

“În Europa Centrală și de Est, precum și în țările baltice, au fost dislocate formațiuni ale forțelor armate ale statelor extraregionale NATO.  Sunt grupuri tactice de batalion în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Numărul grupului din februarie 2022 a crescut de 2,5 ori și se ridică la peste 30 de mii de persoane, iar în viitorul apropiat ar putea crește și mai mult”, a spus Șoigu, relatează Izvestia.

El a menționat că acțiunile NATO pun în pericol partenerii Moscovei, în primul rând Belarus. Ministerul rus al Apărării, potrivit lui Șoigu, consideră că asigurarea securității militare a „statului unionist” este o prioritate.

“Principala atenție este acordată instruirii trupelor și creșterii capacităților de luptă ale acestora. Desfășurăm în mod regulat activități comune de instruire operațională și de luptă, inclusiv în cadrul organizațiilor internaționale CSTO, CSI și SCO”, a adăugat ministrul rus al Apărării.

Nu este prima dată când Rusia face referire la soldații NATO din România.

Desfășurarea trupelor americane în România sporește amenințările la adresa Rusiei, iar Moscova va lua în considerare acest lucru atunci când își va asigura propria securitate, a declarat recent purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov.

Vezi și: Rusia amenință România, după venirea trupelor americane la noi în țară: ‘Este mai mare pericolul pentru noi!’

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *