Să ne pregătim puternic! Zelenski a stabilit suma necesară pentru reconstrucția Ucrainei

Disensiuni între Uniunea Europeană și Statele Unite, care cer un rol mai mare și nu vor ca Bruxelles-ul să coordoneze toate ajutoarele. Bruxelles-ul vrea să conducă platforma internațională a donatorilor pentru reconstrucția Ucrainei, idee care nu-i place Washingtonului, care își dorește un rol mai mare, mentioneaza cotidianul ABC (Spania), citat de RADOR.

La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană a propus o Platformă de Reconstrucție a Ucrainei gestionată în comun de guvernul ucrainean și de Comisie. Toți donatorii internaționali ar trebui să participe prin intermediul acesteia, inclusiv instituțiile financiare, pentru a ajuta la reconstrucție.

Chiar și atunci, diplomații americani de la Bruxelles au avertizat că Comisia se supraevaluează și că Washingtonul nu este dispus să permită UE să-i coordoneze ajutorul. Mai ales după ce până acum Europa a fost mult mai reticentă în sprijinirea Kievului decât Statele Unite, care s-au angajat pentru 44 de miliarde de dolari ajutoare bilaterale acordate Ucrainei și a cerut Congresului încă 13.700. La rândul lor, contribuțiile combinate ale Regatului Unit, ale UE și ale celor 27 de state membre nu depășesc 33.000.

În domeniul ajutorului militar, SUA contribuie cu 24.000 de milioane, de două ori mai mult decât europenii. Cele două părți sunt, de asemenea, destul de îndepărtate când vine vorba de structura dorită de finanțare a ajutorului. Și aceasta este ceea ce se intenționează să înceapă să se stabilească în cadrul Conferinței desfășurate marți la Berlin și deschisă de cancelarul german, Olaf Scholz, care a numit-o “o sarcină pentru o generație”. “Ceea ce este în joc este nimic mai puțin decât un Plan Marshall pentru secolul XXI”, a explicat el, subliniind importanța unei operațiuni în care Europa încearcă să preia conducerea.

Obiectivul său este garantarea aprovizionării cu arme, echipamente militare, mijloace materiale, servicii medicale și sanitare, printre alte aspecte.

Aceasta nu este o conferință a donatorilor, deși sunt invitate și Banca Mondială și FMI, ci mai degrabă o încercare de a începe crearea arhitecturii și mecanismelor prin care donațiile pot curge. În acest sens, Scholz a convenit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la oportunitatea instituirii unei “scheme de reconstrucție continuă” care să permită “reconstrucția și modernizarea Ucrainei în următorii ani și decenii”. Operațiunea financiară “nu ar trebui să se concentreze doar pe recuperarea a ceea ce a fost Ucraina, ci pe ceea ce poate deveni Ucraina”, a spus Scholz.

Von der Leyen a precizat, la rândul său, că este vorba despre formarea unui “viitor membru al UE cu cadrul juridic corespunzător și structura juridică corespunzătoare”. Ambii lideri au convenit cu premierul ucrainean Denis Șimhal, care a călătorit și la Berlin, să aloce bunurile rusești înghețate în străinătate pentru reconstrucția Ucrainei.

Președinta Comisiei a subliniat că obiectivul nu este doar înghețarea, ci și confiscarea acestor bunuri, dar a recunoscut că diferența “nu este banală din punct de vedere legislativ” și a avansat că există deja un grup de lucru comun cu Statele Unite care se ocupă de “crearea cadrelor legale pentru a putea folosi aceste active pentru reconstrucția Ucrainei”. Intenția politică există, așadar, dar forma juridică este căutată. Ar fi vorba despre o sumă cuprinsă între 300.000 și 500.000 de milioane de dolari care “ar putea construi principala sursă de finanțare a reconstrucției”.

Banca Mondială a avansat o estimare de 349.000 de milioane de dolari pentru reconstrucție. Din acest total, 97.000 de milioane ar merge către infrastructura distrusă, 39.000 către construirea de apartamente și case, 30.000 de milioane pentru transporturi și 10.000 de milioane pentru industrie. Potrivit acestei instituții, sunt necesare alte 25.000 de milioane pentru compensarea prejudiciului indirect provocat de război, 48.000 de milioane pentru pierderi economice și 28.000 pentru agricultură, pe lângă 73.000 de milioane pentru îndepărtarea minelor și a muniției.

Dar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care participă prin videoconferință, a ridicat marți cifra totală la 750.000 de milioane. El a cerut și avansuri, pentru că Ucraina nu poate acoperi singură bugetele generale pentru anul viitor. Reconstrucția nu va începe până la sfârșitul războiului și nu există o dată pentru asta. Dar Kievul are nevoie deja de 38.000 de milioane de dolari pentru “plata salariilor profesorilor, medicilor, ajutoarelor sociale și pensiilor”. Primele 17.000 de milioane vor fi pentru a construi spitale și școli. Ursula von der Leyen a descris toate aceste cifre drept “deconcertante”. Ucraina are nevoie în prezent de o sumă cuprinsă între 3.000 și 5.000 de milioane de dolari pe zi pentru a acoperi cheltuielile.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published.