Directorul AIEA merge la Moscova, după ce rușii au arestat directorul centralei nucleare de la Zaporojie

Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, va călători săptămâna viitoare la Kiev şi Moscova, potrivit unui comunicat de presă al AIEA publicat sâmbătă, anunţă CNN.

Vizita face parte din eforturile în curs de desfăşurare în jurul “implementării unei zone de siguranţă şi securitate nucleară în jurul centralei nucleare ZNPP (Zaporizhzhia) cât mai curând posibil”, potrivit declaraţiei, informează News.ro.

Grossi a abordat, de asemenea, detenţia directorului general al centralei nucleare ucrainene Zaporizhzhia, Ihor Murashov, despre care preşedintele companiei nucleare de stat Energoatom a declarat că a avut loc sâmbătă mai devreme.

“O astfel de detenţie a oricărui membru al personalului centralei ar fi o sursă de îngrijorare gravă în sine, dar şi pentru impactul psihologic şi presiunea pe care o exercită asupra restului personalului – ceea ce este în detrimentul siguranţei şi securităţii nucleare”, a declarat Grossi.
sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published.