Un senator PNL l-a luat la ‘țintă’ pe Alexandru Rafila: Astfel de episoade erodează încrederea în instituțiile publice

0 0
Read Time:1 Minute, 34 Second

Senatorul PNL Liviu Brătescu a postat marți pe pagina sa de facebook un mesaj referitor la panica creată de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, privind distribuirea pastilelor de iod. 

 

 

“Am așteptat o explicație credibilă din partea ministrului Sănătății pentru panica pe care a creat-o cu anunțul potrivit căruia românii până în 40 de ani trebuie să ridice „de urgență” din farmacii pastilele cu iod.

Nu a venit. Alexandru Rafila, de la care aveam alte așteptări având în vedere că e un medic apreciat, iar pe timpul pandemiei a fost unul dintre cei mai buni comunicatori, totuși nu s-a comportat la înălțimea competenței și imaginii sale publice de până acum și a ocolit un răspuns clar.

O posibilă explicație a venit de la jurnaliști: într-un ordin al Ministerului Sănătății există o prevedere conform căreia pastilele de iod pot fi păstrate în farmacii doar 6 luni, apoi se întorc la DSP, de unde, practic, o eventuală distribuire către populație ar fi și mai complicată. Deci, panica era una eminamente birocratică.

Din păcate, astfel de episoade erodează încrederea în instituțiile publice, ultimul lucru de care avem nevoie acum, în această perioadă complicată, cu atâtea crize suprapuse. Oamenii au nevoie din partea noastră, a celor din coaliția de guvernare, de mesaje coerente și de repere clare. Nu ne putem juca cu focul și cu răbdarea atât de încercată a românilor.

Fiecare minister are departamente de comunicare, iar demnitarii au și proprii consilieri. Îl invit pe colegul meu Alexandru Rafila, la fel ca pe toți ceilalți colegi, să folosească în actul de comunicare cu românii profesioniștii pe care îi au la îndemână și să nu cadă în capcana de a crede că ei înșiși sunt cei mai buni comunicatori ai intențiilor guvernamentale. E o greșeală în politică, una care costă credibilitate”, a scris Senatorul PNL Liviu Brătescu pe facebook

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published.