ANI dă o nouă lovitură – mai multe persoane, în incompatibilitate și conflict de interese

0 0
Read Time:1 Minute, 17 Second

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

BOLBOREA VERONEL FLORIN, Director executiv în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET
ADVERTISING

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către BOLBOREA VERONEL FLORIN a următoarelor infracțiuni:

– folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, precum și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal întrucât a semnat un buletin de analiză pentru societatea comercială în cadrul căreia tatăl său deține calitatea de asociat și funcția de administrator. De asemenea, persoana evaluată a încălcat și prevederile art. 70 și art. 79, alin. (1), lit. a), b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind conflictul de interese în materie administrativă.

– fals intelectual, prevăzută de art. 321 din Codul Penal și fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal prin declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la gradul de rudenie/afinitate în care se află în contextul unor posibile relații ierarhice subordonate, precum și declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la actele întocmite/ emise/ aprobate/ avizate pentru societatea comercială în cadrul căreia tatăl acestuia deține calitatea de asociat și funcția de administrator…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – g4media.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published.