August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Nereguli grave descoperite de ITM la benzinăriile din București! Angajații, tratați ca niște sclavi

0 0
1 min read
0 0
Read Time:54 Second

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti au aplicat amenzi în valoare de 5.500 de lei angajatorilor care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto, ca urmare a nerespectării cadrului legal în privinţa relaţiilor de muncă şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, scrie stiripesurse.ro

Potrivit unui comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 15 – 22 iulie 2022, au fost verificaţi 230 de angajatori şi peste 3.800 salariaţi ai angajatorilor verificaţi.
ADVERTISING

 

“Acţiunile desfăşurate au avut un caracter preventiv, astfel încât, din totalul sancţiunilor aplicate, 90% au fost avertismente. Au fost aplicate peste 200 măsuri, cu termene de remediere a neconformităţilor (identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă, nerespectarerea modelului cadru al contractului individul de muncă, neacordarea repausului săptămânal, timpul de muncă, semnalizare privind securitatea şi sănătatea în muncă incompletă, ventilaţie necorespunzătoare, verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.)”, menţionează ITM Bucureşti, transmite Agerpres.

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..