August 11, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Cei mai înalți copaci din lume sunt în pericol să fie înghițiți de un uriaș incendiu

0 0
3 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 44 Second

Cei mai înalți copaci din lume, care ajung să trăiască peste 3.000 de ani, sunt amenințați de un uriaș incendiu care face ravagii în statul american California, în timp ce peste centrul și nord-estul Statelor Unite s-a abătut în acest weekend un nou val de căldură extremă. O bună parte din arborii Sequoia trăiesc în parcul național Yosemite, unde pompierii nu reușesc să domolească flăcările care se apropie amenințător, scrie digi24.ro

 

Incendiul care a fost botezat „Oak Fire” se deplasează rapid și a ajuns la marginea parcului național Yosemite, acolo unde se găsesc circa 500 de arbori Sequoia. Acești copaci spectaculoși pot depăși 75 de metri înălțime și pot ajunge la o circumferință de 10 metri.

Incendiul a carbonizat deja peste 11.500 de hectare și a distrus mai multe case, iar pompierii nu reușesc să-l controleze.

Un incendiu agresiv, ca o tornadă

„Oak Fire” a izbucnit vineri în comitatul Mariposa din California, în apropierea parcului naţional Yosemite şi a uriaşilor săi arbori Sequoia. Mai multe drumuri au fost blocate, câteva mii de oameni au fost evacuați, în timp ce incendiul, descris ca având o „activitate extremă”, nu era deloc sub control sâmbătă, în ciuda faptului că 500 de pompieri au fost trimiși să lupte cu flăcările, relatează AFP, preluată de Agerpres. Experți citaţi de cotidianul „Los Angeles Times” au estimat că va fi nevoie probabil de o săptămână pentru a-l avea sub control.

Potrivit unui climatolog de la Universitatea California din Los Angeles, Daniel Swain, incendiul s-a extins semnificativ „în aproape toate direcţiile”, în condițiile secetei exteme și a vegetației uscate care îl alimentează.

Martorii au postat pe reţelele sociale imagini cu un vârtej imens şi impresionant de fum gros care se ridica din pădure ca o tornadă, un fenomen periculos de nori pirocumulus ce poate alimenta incendiul.

Vestul american a cunoscut deja incendii de o amploare şi o intensitate excepţionale în ultimii ani, cu o prelungire foarte clară a sezonului incendiilor, fenomen pe care oamenii de ştiinţă îl atribuie schimbărilor climatice.

Căldură sufocantă la Washington, New York, Boston
Acest incendiu este una dintre cele mai dramatice consecinţe ale caniculei care a afectat Statele Unite în acest weekend, într-o zonă situată între California şi Oregon, la vest, dar mult mai întinsă în centru şi nord-est.

Valul de căldură extremă, cu numeroase temperaturi record aşteptate în acest weekend, afectează zeci de milioane de oameni.

„Această căldură va alimenta fenomene meteorologice violente în nordul Vestului Mijlociu, cu o ameninţare importantă de vânt distrugător, grindină mare şi câteva tornade”, a prognozat serviciul național de meteorologie.

O căldură sufocantă a fost resimţită în special în capitala Washington, unde temperatura s-a dus spre borna simbolică de 100 de grade Fahrenheit (38 de grade Celsius). Nici New Yorkul nu a fost cruţat, aici termometrele indicând temperaturi apropiate de 35 de grade Celsius.

Temperatura ar putea ajunge şi la 43 de grade Celsius în unele zone din Utah (vest), Arizona (sud) şi în nord-est, potrivit meteorologilor.

La Boston, unde primarul Michelle Wu a declarat „stare de urgenţă legată de căldură”, cu deschiderea unor centre municipale pentru ca populaţia să se răcorească şi cu piscine cu program prelungit, duminică ar putea fi 37 de grade, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..