August 18, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Decizie surprinzătoare la Kiev: Volodimir Zelenski i-a demis pe șeful serviciului de securitate și pe procurorul general

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 46 Second

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a luat o decizie surprinzătoare și i-a demis duminică seara pe șeful serviciului securității interne (SBU), Ivan Bakanov, prietenul său din copilărie, și pe procurorul general, Irina Venediktova, figură devenită foarte cunoscută în ultimele luni, care se ocupa de investigarea crimelor de război comise de ruși în Ucraina, scrie digi24.ro

Ambii oficiali rămași fără funcție sunt acuzați că nu și-au făcut treaba bine, iar asta a permis rușilor să avanseze în Ucraina.

Pe de altă parte, șeful serviciului de informații interne care era responsabil de regiunea Crimeea a fost arestat. Bărbatul, care fusese demis din funcție în martie 2022, este acuzat că a colaborat cu forțele de ocupație și că le-a dat documente secrete rușilor.

Ordinele de demitere a șefului securității interne și a procurorului general au fost publicate pe site-ul Președinției ucrainene. Printr-un alt decret, procurorul general adjunct Oleksii Simonenko este numit procuror general interimar.

De ce au fost demiși Ivan Bakanov și Irina Venediktova

Ivan Bakanov a fost concediat în temeiul articolului 47 din Statutul disciplinar al forțelor armate ale Ucrainei, care se referă la „neexecutarea (îndeplinirea necorespunzătoare) a îndatoririlor oficiale, care are ca rezultat victime umane sau alte consecințe grave sau creează premisele unei amenințări cu astfel de consecințe”, scrie The Guardian.

Ivan Bakanov fusese numit în fruntea SBU în 2019, după ce Zelenski a câștigat alegerile, și era considerat ca fiind un apropiat al președintelui.

Ulterior, Zelenski a explicat că a luat aceste măsuri întrucât peste 60 dintre subalternii celor doi oficiali acționau împotriva intereselor Ucrainei în teritoriile ocupate de ruși, iar asta pune la îndoială calitățile lor de conducători ai instituțiilor respective.

Aceste demiteri sunt de departe cele mai răsunătoare evoluții politice care au loc la Kiev de la invadarea Rusiei la 24 februarie, scrie Reuters. Într-o postare pe contul de Telegram, Zelenski a explicat că i-a concediat pe înalții oficiali deoarece s-a dovedit că mulți membri ai instituțiilor pe care le conduceau au colaborat cu Rusia, o problemă care se înregistrează și în alte agenții guvernamentale, a menționat Zelenski, conform digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..