Ucraina acuză Rusia că joacă „Jocurile foamei” cu lumea
2 min read
Drapelul ucrainean ridicat pe Insula Șerpilor din Marea Neagră este semnul că Ucraina nu va fi învinsă, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Forțele ruse sunt în pauză de reaprovizionare în zona localității Siversk, aflată pe axa spre zona Sloviansk-Kramatorsk, următorul obiectiv tactic al rușilor, potrivit evaluărilor Ministerului britanic al Apărării. Ucrainenii susțin că au distrus cel puțin o companie de tancuri rusești lângă Sloviansk în ultimele două zile, scrie digi24.ro
Armata rusă a continuat vineri bombardarea regiunii Doneţk din estul Ucrainei, în vederea reluării ofensivei pentru ocuparea întregului bazin Donbas. În același timp, armata ucraineană susține că a respins o tentativă de înaintare a rușilor în apropiere de Sloviansk și că cel puțin o companie de tancuri ruse a fost distrusă în ultimele două zile în luptele din estul Ucrainei.
„Ocupanţii s-au dezlănţuit dis-de-dimineaţă (…), când au trimis tancuri spre poziţiile ucrainene, încercând să străpungă apărarea noastră. Paraşutiştii (ucraineni), anticipând acţiunile inamicului, au putut să se pregătească în mod corespunzător pentru o întâlnire cu tancurile ruseşti. Şi le-au organizat «o primire fierbinte»”, afirmă Statul Major ucrainean.
Primele două tancuri ruseşti au fost distruse la începutul ofensivei printr-o ambuscadă, iar următorul grup de tancuri a fost scos din luptă cu ajutorul RPG-urilor, lansatoarelor NLAW şi Javelin, alte două fiind distruse de artilerie, conform comunicatului oficial, în care mai notează că în această luptă au fost implicaţi militari ai Brigăzii 80 de asalt a Forţelor aeropurtate ucrainene.
Trupele aeropurtate, în cooperare cu alte forţe, au eliminat 12 tancuri, 5 vehicule blindate şi un camion al invadatorilor, potrivit Statului Major ucrainean, scrie digi24.ro
sursa foto – digi24.ro