August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Deși Rusia a încălcat dreptul internațional prin invadarea Ucrainei, Lavrov cere țărilor lumii să respecte legile internaționale

0 0
3 min read
0 0
Read Time:2 Minute, 16 Second

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cerut miercuri tuturor țărilor din lume să depună eforturi pentru a proteja legile internaționale, întrucât „lumea evoluează într-un mod complicat”, notează digi24.ro

Lavrov a făcut acest apel la o întâlnire cu omologul său vietnamez Bui Thanh Son la Hanoi.

Comentariile sale vin în contradicție cu faptul că Rusia a încălcat dreptul internațional prin invadarea Ucrainei la 24 februarie. Moscova nu a respectat nici ordinul Curții Internaționale de Justiție, care i-a spus să se retragă din Ucraina.

„Vietnamul este un partener cheie (al Rusiei) în ASEAN… iar relațiile dintre cele două țări se bazează pe istorie și pe lupta lor comună pentru dreptate”, a declarat Lavrov în cadrul reuniunii, referindu-se la Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est.

Vietnamul și Rusia au legături strânse care datează din epoca sovietică, iar Hanoi nu a condamnat până acum războiul Rusiei din Ucraina.

Vizita lui Lavrov la Hanoi are loc în contextul în care cele două națiuni marchează cea de-a zecea aniversare a „parteneriatului lor strategic cuprinzător”.

De asemenea, Ministrul rus de externe urmează să zboare în Indonezia pentru a participa săptămâna aceasta la o reuniune a miniștrilor de externe din G20.

La 133 de zile de când a început războiul, lupta pentru orașul Sloviansk din estul Ucrainei devine următoarea confruntare importantă dintre trupele de invazie ruse și cele de apărare ucrainene în lupta pentru Donbas. Capturarea orașului Lisiceasnk permite forțelor ruse să preia controlul întregii regiuni Lugansk, ceea ce reprezintă unul din obiectivele strategice pe care Vladimir Putin și le-a propus în momentul în care a decis invadarea Ucrainei.

Care va fi evoluția războiului în cazul în care întregul Donbas se va afla sub controlul total al Rusiei rămâne însă o necunoscută. Răspunsul depinde însă în mare măsură de starea în care se va afla în acel moment armata rusă.

Dacă forțele Moscovei vor face avansuri rapide în Donețk, ar putea ținti chiar cucerirea întregului sud al Ucrainei și să-și fixeze ca obiectiv importantul oraș Dnipro. În cazul în care trupele ruse sunt complet extenuate – așa cum de altfel a recunoscut chiar Putin – este foarte posibil ca Moscova să declare încheierea „operațiunii militare speciale” din Ucraina.

În acest fel, Rusia speră ca un acord unilateral de încetare a focului să ducă la o reducere a sprijinului internațional pentru Ucraina. Moscova speră să se bizuie, în acest sens, pe țări importante, precum Germania și Franța, care ar putea face presiuni în favoarea încheierii unui astfel de acord.

Fără un ajutor militar consistent din partea Occidentului, conflictul ar putea redeveni unul „înghețat”, așa cum s-a întâmplat de altfel în perioada 2014-2022, ceea ce ar face jocurile Rusiei, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..