August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Problemă sistemică în România: medicamentele uzuale s-au scumpit, iar unele nici nu se mai găsesc în piață

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 8 Second

Creșterile de prețuri din toate domeniile afectează și piața medicamentelor, iar în farmacii există deja medicamente uzuale care nu se mai găsesc. Problema și mai mare este cu medicamentele folosite în terapie, care aveau deja un preț foarte ridicat, iar acum au ajuns la prețuri greu de suportat, scrie stiripesurse.ro

Prețurile medicamentelor au crescut în România cu 3% în aprilie 2022 față de luna aprilie a anului trecut, potrivit estimărilor INS. În prezent, inflația în România a ajuns la 14%, iar analiștii economici spun că nu se va opri aici.

În România accesul pacienților la tratament este limitat, în condițiile în care au dispărut aproximativ 2500 de medicamente generice din țară. ,,Din ianuarie până acum s-au retras din comercializare încă 100 de medicamente. Fenomenul continuă. Medicamentele ieftine dispar iar în terapie sunt folosite medicamente mai scumpe”, a afirmat dr. Daniel Bran, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România într-un interviu video pentru 360medical.ro.

Invitatul a ținut să precizeze că România are un preț maximal impus de către Ministerul Sănătății, care este prețul minim european, la care se adaugă o taxă clawback, care nu este sustenabilă. Taxa clawback este 28% din prețul medicamentului, deci aproape o treime.

,,Dacă nu vom face ceva pentru încuraja medicamentele generice, vor continua să dispară din România”, a spus dr. Daniel Bran, conform stiripesurse.ro

 

Sursa foto: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..