August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Laura Codruța Kovesi ia în calcul sesizarea Comisiei Europene pentru condiționarea fondurilor europene de statul de drept în cazul României, pentru modul în care a fost transpusă directiva referitoare la avertizorii de integritate

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 58 Second

“Procurorul-șef european analizează dacă această situație persistentă, combinată cu cele mai recente evoluții, ar justifica un raport către Comisia Europeană în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția Bugetului Uniunii Europene”, transmite Parchetul European printr-un comunicat de presă.

Reacția semnată de Laura Codruța Kovesi a fost emisă după ce, ieri, Parlamentul a aprobat legea avertizorului de integritate, așa cum solicitase UE.  România trebuia să transpună directiva UE din 2021, iar de o lună se afla în procedură de infringement. Totuși, mai multe ONG-uri au atras atenția că în coaliția de guvernare ar fi fost modificat proiectul față de cum fusese elaborat inițial, astfel că forma finală se abate de la liniile Uniunii Europene: Mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate sunt diminuate, sunt încălcate prevederi constituționale și România riscă să intre în procedură de infringement”, au transmis acestea.

Astfel, EPPO subliniază:“Avertizorii de integritate reprezintă o sursă esențială de informații pentru investigații și pentru servicii de urmărire penală. (…) Dacă nu reușiți să îi protejați pe avertizori, limitați detectarea. Dacă nu detectați, nu puteți investiga și urmări penal. 

Procurorul-șef european a luat act în mod corespunzător de faptul că, la 29 iunie 2022, Camera Deputaților din România a adoptat în sfârșit o lege care vizează transpunerea Directivei privind protecția avertizorilor de integritate. Pe baza analizei preliminare a legii, și în special a modificărilor aduse proiectului de lege la 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acestuia de către plen, procurorul-șef european evaluează dacă unele dintre aceste prevederi ar fi contrare Directivei privind protecția avertizorilor de integritate și ar reprezenta un pas înapoi în ceea ce privește nivelul actual de protecție, stabilit în legislația națională din 2004.

Principalul motiv de îngrijorare este că aceste dispoziții ar putea avea un efect de demobilizare, descurajând potențialii avertizori din România și afectând negativ nivelul de detectare a fraudei din UE. De facto, acest lucru ar duce la o deteriorare a sistemului existent care asigură buna funcționare a serviciilor de anchetă și de urmărire penală în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a fraudei, inclusiv a fraudei fiscale, a corupției sau a altor încălcări ale dreptului Uniunii legate de execuția bugetului Uniunii sau de protecția intereselor financiare ale Uniunii”, atrage atenția Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi
sursa:biziday
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..