August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Recomandări ale DSVSA Dâmbovița cu privire la măsurile care trebuiesc luate pe perioadele caniculare de către operatorii din domeniul alimentar și crescătorii de animale

0 0
5 min read
0 0
Read Time:4 Minute, 42 Second

Avand in vedere conditiile meteo din perioada urmatoare, cand se prevad temperaturi ridicate, Directia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dambovita reaminteste si recomanda propietarilor si detinatorilor de animale, operatorilor care pastreaza si prepara alimente si populatiei urmatoarele:

– să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul DSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;

– să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;

– să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate;

– să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece;

– să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;

– să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.

– cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;

– să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;

– să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;

– produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;

– să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

– să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

 

 

Măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte crescătorii de animale în perioadele caniculare:

 

              Prevederi aplicabile fermierilor:

 

Fermierii şi ceilalţi proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare;

– asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ);

– verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;

– verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică;

– în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune, sau alte activităţi de povară, nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00, dacă temperatura la umbră, depăşeşte 25ºC;

– la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;

– în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existența de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;

– dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

 

 

           

          Prevederi aplicabile deţinătorilor de animale de companie:

 

În cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare.

O atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

 

          Prevederi aplicabile transportatorilor de animale:

 

– Sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile;

– Transporturile trebuie realizate pe timpul nopţii, sau în primele ore ale dimineţii, astfel încât să fie evitate orele cu temperaturi crescute din timpul zilei;

– Înainte de a pleca la drum, este obligatorie verificarea condiţiilor de microclimat existente în mijlocul de transport, dacă sunt adecvate şi asigurate pe întreaga durată a transportului;

– Înainte ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport trebuie verificate traseul şi alte aspecte legate de călătorie, astfel încât, după încărcarea acestora, plecarea să se facă în cel mai scurt timp;

– La temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu 10-20% din capacitatea maximă de încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, varstă şi stare fiziologică;

– În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în funcţie de necesităţi;

  • Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor pe toată durata transportului astfel încât în orice moment al călătoriei temeperatura să fie cuprinsă între 5°-30°. De asemenea, apa trebuie să fie asigurată permanent.

 

Toţi deţinătorii de animale au obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare, astfel încât să asigure standardele privitoare la bunăstarea animalelor deţinute.

        Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul celor prezentate mai sus, apelând din orice rețea de telefonie, numărul de telefon al Call Center al DSVSA Dambovita 0372737818 .

 

 

 

Director Executiv,

Dr. Tolea Sandu Marius

 

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..