August 17, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Filmul flagrantului delict executat de DNA Cluj în cazul vicepreședintelui CJ Suceava

0 0
1 min read
0 0
Read Time:46 Second

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a fost deferit justiției de anchetatorii DNA de la Cluj, la finele lunii mai, pentru fapte de luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi primit plicuri cu zeci de mii de euro mită de la oameni de afaceri, iar STIRIPESURSE va prezenta detaliile din dosarul anchetatorilor anticorupție.

În rechizitoriul acestora, transmis Tribunalului Suceava, se arată că în cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..