June 29, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Josep Borrell, îl ‘atacă’ pe Vladimir Putin: Acesta va fi într-adevăr un lucru de care Rusia se va face vinovată

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 29 Second

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, îl acuză pe președintele rus Vladimir Putin că populaţia mondială suferă de foame deoarece blochează exporturile de cereale ucrainene, scrie agerpres.ro

 

 

 

“Este inimaginabil ca milioane de tone de grâu să stea blocate în Ucraina, când restul populaţiei mondiale suferă de foame. Aceasta este o adevărată crimă de război. Nu-mi pot imagina ca aceasta să dureze şi mai mult: aceasta va fi într-adevăr un lucru de care Rusia se va face vinovată”, a declarat Borrell la Luxemburg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe din UE.

“Rusia trebuie să înceteze să se joace cu foametea în lume”, a avertizat la rândul său şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna. “Rusia trebuie să înceteze să blocheze porturi ale Ucrainei şi să înceteze să distrugă infrastructurile de stocare (de cereale) din Ucraina”, a adăugat ea.

“Europenii îi vor ajuta pe ucraineni pe termen lung. Ei îi vor acorda (Ucrainei) sprijin politic, umanitar şi militar. Rusiei i se trimite un mesaj şi trebuie să înţeleagă acest lucru”, a spus Colonna.

“Franţa susţine în mod ferm eforturile secretarului Naţiunilor Unite şi rolul Turciei în încercarea de a se ajunge la un acord între Rusia şi Ucraina” pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina pe Marea Neagră, a adăugat ea. “A lăsa cerealele blocate este periculos pentru stabilitatea din lume”, a atenţionat şefa diplomaţiei franceze.

“Bătălia narativelor” dintre Occident şi Rusia care acuză sancţiunile împotriva ei de agravarea crizei alimentare se va afla în centrul discuţiilor dintre miniştrii de externe ai ţărilor din UE.

“Sancţiunile impuse de UE “nu îi interzic Rusiei să exporte produse agricole şi seminţe, nici să le cumpere, cu condiţia ca persoanele sau entităţile sancţionate să nu fie implicate” în aceste operaţiuni, a insistat şeful diplomaţiei europene, conform AGERPRES

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..