June 29, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

FMI dă vestea mult așteptată de angajați: ‘E posibil ca salariile să crească

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 24 Second

Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, a respins miercuri temerile că o creştere a salariilor, pentru a-i ajuta pe angajaţi să facă faţă sporirii costului vieţii, va duce la majorarea inflaţiei, informează publicaţia Irish Times, relatează stiripesurse.ro

Numărul doi din FMI a explicat, în timpul discuţiilor la Forumul economic mondial (WEF) de la Davos, că este posibil ca salariile să crească fără a duce la o inflaţie mai ridicată, în schimb vor scădea profiturile companiilor.

În ultimele luni câţiva guvernatori ai băncilor centrale au avertizat asupra pericolul majorării semnificative a salariilor în contextul creşterii preţurilor de consum, în urma pandemiei şi a războiului din Ucraina.

Economia globală “nu a ieşit încă complet din criză”, a avertizat Gopinath, deoarece lumea continuă să se confrunte “cu efecte negative în urma sporirii costului vieţii, după ce preţurile materiilor prime, inclusiv alimentele şi combustibili, sunt în creştere”.

“Economiile dezvoltate, pe baza estimărilor noastre, vor reveni în 2024 la nivelul de dinaintea pandemiei. Dar economiile emergente şi în curs de dezvoltare vor fi cu aproximativ 5% sub nivelul de dinaintea pandemiei. Acest decalaj este într-adevăr îngrijorător”, a declarat oficialul FMI.

Şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat săptămâna trecută că devine din ce în ce mai dificil pentru băncile centrale să reducă inflaţia, fără a provoca recesiuni, din cauza presiunilor sporite asupra preţurilor la alimente şi energie, în urma războiului din Ucraina şi a restricţiilor dure din China.

“Cred că trebuie să devenim mai obişnuiţi cu inflaţia, ar putea să nu fie ultimul şoc”, a avertizat Georgieva, adăugând că nu mai vede inflaţia ca “tranzitorie”, scrie stiripesurse.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..