June 29, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Şeful ANAF le cere profesorilor care dau meditaţii să-și facă PFA

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 31 Second

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că nu vor fi controale în curând la profesorii care dau meditaţii elevilor, dar i-a îndemnat pe aceştia să îşi înfiinţeze PFA pentru a intra în legalitate. Heiuş a anunţat şi unele proiecte-pilot pentru persoane fizice care obţin venituri din alte activităţi, anunță stiripesurse.ro

 

Într-un interviu acordat Antena 3, preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că există un proiect de informare pe tema profesorilor care acordă meditaţii elevilor.

”Este un proiect de informare pe această temă. Nu cred că o să pornim în curând controale în această direcţie, dar toţi ştim că este un fenomen care se practică de mulţi ani cu aceste meditaţii şi care nu sunt sub nicio formă fiscalizată, dar ele sunt, de fapt, nişte venituri de natură salarială. Noi am făcut o campanie intensă prin care am explicat profesorilor care practică acest lucru, ca să intre în legalitate să îşi înfiinţeze un PFA”, a arătat Heiuş.

Şeful ANAF a vorbit şi de proiecte-pilot pentru persoane care obţin venituri din diferite activităţi.

“Avem un proiect-pilot pentru judeţele Braşov şi Constanţa, am trimis scrisori pentru persoane fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, acele închirieri pentru care la fel spuneam că trebuie să îşi declare care sunt obligaţiile pe care le au. La fel pentru persoanele fizice care obţin venituri din acele saloane de înfrumuseţare. Aici este pilot Bucureştiul şi Ilfov. Să vedem care este efectul”, a declarat Heiuş.

Întrebat dacă inspectorii ANAF vor intra în locuinţele coafezelor care îşi exercită meseria la domiciliu, Heiuş a explicat că acest lucru se va întâmpla numai dacă permite proprietarul.

“Dacă locuinţa este efectiv personală, intrăm într-o altă sferă. Nu, decât dacă permite proprietarul”, a declarat Lucian Heiuş, conform stiripesurse.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..