Munca e grea. Patru din zece români se plâng că le e somn la serviciu
2 min read
Lipsa somnului și a odihnei afectează nu doar activitățile de zi cu zi și productivitatea muncii, ci și sănătatea persoanei pe termen lung, explică Alexandru Pavel, medic psihiatru. Studiile arată că aproape 16% dintre români suferă de insomnie cromică. Chiar dacă nu pare a fi pe lista de priorități zilnice, odihna este cea mai importantă, iar lipsa acesteia ne afectează nu doar activitățile de zi cu zi și productivitatea muncii, ci și sănătatea pe termen lung, explică Alexandru Pavel, medic psihiatru în cadrul centrului medical Bellanima. Potrivit acestuia, semnele insomniei trebuie recunoscute și cel afectat trebuie să apeleze la ajutor specializat, scrie stiripesurse.ro
Studiile arată că aproximativ 6% dintre adulții din țările industrializate suferă de insomnie cronică. În România, prevalența insomniei este estimată la 15.8%. Această afecțiune este mai frecventă la femei comparativ cu bărbații (1.44:1), iar numărul cazurilor crește o dată cu înaintarea în vârstă.
„Există un consens al experților din cercetarea somnului asupra unui program de somn pentru un adult, respectiv între 7 și 9 ore de somn pe noapte. Putem considera că există o problemă atunci când o persoană raportează acuze subiective, repetitive, de calitate redusă a somnului, precum treziri nocturne frecvente, dificultăți de a adormi sau de menține somnul pe parcursul nopții, acuze de somn agitat”, declară medicul psihiatru Alexandru Pavel.
Astfel, se poate considera problematic atunci când o persoană prezintă somnolență pe parcursul zilei, oboseală persistentă, dificultăți de concentrare sau modificări ale dispoziției. „De altfel, aproximativ 40% dintre adulți afirmă că somnolența din timpul zilei interferă cu munca sau activitățile sociale cel puțin câteva zile pe lună ca o consecință a lipsei de somn. Astfel, somnolența diurnă, poate determina tulburări de concentrare, accidente rutiere, reducerea productivității și a performanței la locul de muncă”, explică medicul Alexandru Pavel.
Putem vorbi despre insomnie atunci când o persoană nu poate adormi sau se trezește des sau foarte devreme, iar această situație persistă cel puțin 3 nopți pe săptămână, pe o durată de cel puțin trei luni. Insomnia primară, care nu este determinată de boli psihice, fizice sau de consumuri de substanțe, apare ca o consecință a stresului resimțit de o persoană la serviciu sau acasă, dar și din cauza supărării, la gândul că nu se va putea odihni din nou.
„Din acest moment, majoritatea persoanelor intră într-un cerc vicios, în care cu cât se străduiesc mai mult să adoarmă cu atât devin mai agitate, crescând dificultatea de a adormi”, avertizează medicul, conform stiripesurse.ro
sursa foto – digi24.ro