July 1, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Șefii forțelor navale din Europa s-au reunit la București

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 57 Second

Comandanții forțelor de marină militară din Europa s-au reunit la București, miercuri și joi, iar ministrul apărării, Vasile Dîncu, le-a spus că România urmărește cu atenție posibila extindere a conflictului spre Odesa, în condițiile în care „se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor”, scrie digi24.ro

De asemenea, România rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională, le-a mai spus Vasile Dîncu celor 25 de șefi ai forțelor navale din țările europene membre ale UE sau ale NATO și reprezentanților conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO și ai Flotei a VI-a a SUA dislocată în Europa.

În alocuțiunea sa, ministrul a făcut referire la războiul din Ucraina și la situația tensionată din Marea Neagră. „Trăim cu toții vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federației Ruse asupra unui stat suveran și independent, Ucraina”, a spus ministrul apărării. „Prezența dumneavoastră la București este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. România monitorizează cu mare atenție această situație, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională”, a transmis Vasile Dîncu, potrivit unui comunicat al MApN.

Pe de altă parte, ministrul apărării naționale a arătat că operaționalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape și că, împreună cu cele din Bulgaria, Slovacia și Ungaria, va duce la consolidarea flancului estic al Alianței. Ministrul a apreciat rolul marinelor militare în acest context geopolitic complicat și a spus că este convins că „participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene au contribuit la obținerea interoperabilității atât de necesare în acest moment”.

Vasile Dîncu crede că războiul dintre Rusia și Ucraina scoate în evidență o serie nouă de provocări la adresa securității globale, cu implicații pe termen scurt, mediu și lung. „Trebuie să rămânem uniți, să cooperăm strâns, așa cum am făcut mai ales de la declanșarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate și interes și, esențial, să evoluăm împreună”, a arătat Vasile Dîncu, conform digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..