Operatorii din turism apreciază că 30.000 de turişti sunt pe litoral în acest weekend
2 min read
Operatorii din turism apreciază că 30.000 de turişti sunt în acest weekend pe litoral, atraşi de festivaluri şi de vremea bună, mai puţin însă decât în alţi ani. Şi zonele de balneo şi de munte s-au vândut sub nivelul aşteptărilor, în timp ce cele mai vândute destinaţii externe au fost Egipt, Bulgaria, Turcia şi Grecia.
”Destinaţiile din ţară sunt cam aceleaşi, nu au apărut destinaţii noi. Litoralul s-a vândut mai slab ca în alţi ani, şi nici nu au fost multe hoteluri deschise de 1 Mai pe litoral. Zonele de balneo-munte s-au vândut ceva mai bine, oricum sub nivelul la care ne aşteptam”, a declarat pentru News.ro Alin Burcea, CEO al touroperatorului Paralela 45.
”În străinătate, s-a vândut foarte bine Egipt, Hurghada/ Sharm, câteva chartere pe insulele greceşti, Bulgaria (şi ca urmare a anulării tuturor restricţiilor), individuali Grecia-Thassos în primul rând, şi câteva chartere pe Antalya, adaugă el, informează News.ro.
În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru vacanţa de 1 Mai, acesta variază de la 150 euro în Bulgaria, la 200-250 euro pentru Grecia. Cei care au mers pe cont propriu au ajuns la 500/550 euro pentru chartere şi la 200-300 euro în zona de balneo şi de munte.
”În acest an, ne dorim să “revitalizăm” destinaţiile tradiţionale…citeste INTEGRAL aici
sursa foto – altur.ro