October 16, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Formula câștigătoare: Cum ar putea arăta viitorul Guvern

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 29 Second

Președintele Klaus Iohannis va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru după ce consultă partidele parlamentare.

Aflat într-o vizită la Cernavodă, șeful statului a făcut joi o declarație care oferă un indiciu despre cum vede Președintele ieșirea din criză.

„Partidele nu se mai înțeleg între ele. Nici câte două, d-apăi câte trei, cât avem, în realitate, nevoie, pentru a forma o majoritate”, a declarat șeful statului.
PNL + PSD și PSD + USR sunt singurele formule de majorități parlamentare cu doar două partide. Dar președintele a declarat că „e nevoie” de o guvernare în 3.

Formulele posibile sunt:

1. Majoritate în jurul PNL. Singura variantă posibilă e PNL UDMR USR. De ce? Liberalii exclud să guverneze cu ‘extremiștii’ de la AUR. Dacă ar fi să guverneze cu PSD, atunci nu ar mai fi nevoie de al treilea partid. Și alte partide nu mai sunt în Parlament.

2. Majoritate în jurul PSD. Aici variantele pot fi PSD USR AUR (majoritatea care a demis Guvernul) sau PSD USR UDMR.

„Nu va fi simplu deloc, ca să nu-şi imagineze cineva că ne aşezăm acolo, în două ore ne înţelegem şi facem un guvern. Din păcate, de data aceasta, nu este aşa simplu”, a mai afirmat șeful statului despre consultări.
Coincidență sau nu, USR e singurul partid care va petrece două ore la Cotroceni, potrivit programului oficial al consultărilor. Este și cel mai mare spațiu alocat de Președinte unui partid.

Șeful statului a prevestit că va fi nevoie de mai multe runde de discuții pentru un acord și a îndemnat partidele să nu fie prea rigide: „Este nevoie să se așeze la discuții în diferite combinații pentru a căuta soluții”.

Rămâne de văzut dacă pariul Președintelui este USR sau dacă liberalii fac loc PSD-ului la guvernare.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).