October 23, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Organizaţii ale elevilor, părinţilor şi profesorilor semnalizează o urgență: Din școli lipsesc testele anti-COVID

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 5 Second

Reprezentanţi ai elevilor, ai asociaţiilor de părinţi şi sindicate ale cadrelor didactice critică ordinul comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii care prevede că orele se vor desfăşura cu prezenţa fizică şi acolo unde incidenţa cazurilor de COVID-19 depăşeşte 6 la mie. Ei solicită să fie puse la dispoziţie şi testele pentru elevii şi angajaţii şcolilor să fie testaţi în realitate şi nu doar “pe hârtie”.

“Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” îşi exprimă îngrijorarea şi critică modul în care autorităţile au tratat subiectul până la momentul de faţă, având în vedere că, peste doar două zile, şcolile din zeci de localităţi din ţară cu incidenţă de peste 6 infectări COVID-19 la mia de locuitori vor rămâne deschise în format fizic, fără a fi dotate cu teste non-invazive pentru elevi şi pentru cadre didactice şi fără a beneficia de materiale sanitare adecvate. În acest sens, solicităm de urgenţă autorităţilor centrale să comunice public situaţia omologării testelor non-invazive şi să prezinte de urgenţă situaţia dotării şcolilor cu astfel de materiale, precum şi situaţia personalului medical existent în unităţile de învăţământ, dispus să administreze şi teste rapide antigen pentru elevii şi angajaţii din unităţile de învăţământ…citeste INTEGRAL aici

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).