September 25, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Femeia de 33 de ani care și-a ucis cu parul concubinul mai tânăr cu 9 ani a fost arestată: Cei doi aveau și doi copii

0 0
1 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 0 Second

O femeie de 33 de ani, din Blaj, care, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, i-a aplicat fostului său concubin, de 24 de ani, mai multe lovituri cauzatoare de moarte, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

“În fapt, s-a reţinut că, în data de 14.09.2021, în jurul orelor 06,30, în timp ce se aflau în locuinţa inculpatei din municipiul Blaj, judeţul Alba, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpata i-a aplicat victimei, fostul său concubin, în vârstă de 24 de ani, mai multe lovituri cu un par din lemn şi alte obiecte contondente, în zona capului şi a corpului, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa. În urma leziunilor suferite, victima a decedat în timpul transportului cu ambulanţa spre Spitalul Municipal Blaj”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Femeia a fost reţinută, iar miercuri judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a acesteia pe o perioadă de 30 de zile.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Blaj.

Aceştia aveau doi copii, scrie agerpres.ro.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).